TRADIŢII ŞI OBICEIURI PASCALE

De la întuneric la lumină . De la moarte la viaţă. De la ură la pace universală

de Dana Camară

                  ,,O viaţă fără sărbătoare este ca un drum lung fără hanuri” afirma acum aproape două milenii şi jumătate Democrit . Înţelepţi, românii  şi-au presărat existenţa şi cu hanuri dar şi cu  foarte multe sărbători , atât din calendarul popular cât şi din cel bisericesc , menite să-i bucure şi să-i apropie în acelaşi timp.
            Bunica R.M. de 94 de ani din satul Cucuieţi  motivează că toate sărbătorile creştine au ţinut-o în viaţă, dându-i, cu fiecare zi de sărbătoare,  tot alte puteri: ,, Ţin sărbătorile pentru că şi ele ne ţin pe noi între cer şi pământ. Ne rugăm pentru sănătatea copiilor noştri, pentru norocul lor, pentru animalele din ogradă, pentru porumbul de pe câmp, pentru iarba cosită. Ne rugăm şi pentru pământ, că dacă îl storci nu mai dă nimic. Să-l laşi să respire şi el … Să nu tai copacii de pe coastă că vine pământul peste tine şi se răzbună. Trebuie să respecţi zilele , să le cinsteşti şi atunci ele se duc la Dumnezeu şi se roagă pentru noi . “  
       Principala sărbătoare creştină semnificând Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ( după ce în numele iubirii pentru oameni s-a lăsat umilit, torturat şi sacrificat ) Paştile reprezintă un complex de ritualuri şi sărbători străvechi, a căror poveste începe din preistorie, dar capătă valoare adânc umană odată cu trecerea Fiului Domnului prin această lume.
       În calendarul creştin, Paştile, această ,,trecere“ a căpătat sensul simbolic de trecere de la moarte la viaţă , prin jertfa lui Iisus care a pătimit şi a murit în locul nostru. El este Mielul care ia asupra lui păcatul lumii , devenit astfel ,,  Paştele nostru Hristos , Care S-a jertfit pentru noi «
Calendar popular şi bisericesc –februarie- martie –aprilie
       ,,A fost odată, un moş pe care îl chema ANUL. Avea doisprezece feciori: Gerar, Făurar, Mărţişor, şi aşa mai departe, cu singura deosebire că cel mai mic dintre fraţi era Făurar sau Februar.
        Singura lor avere era o vie de la D-zeu. şi  culeg via, vinul ce le-a ieşit îl pun tot într-un butoi. S-au înţeles ca tocmai la început de an  să înceapă să bea din el. Zis si făcut! Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia, în butoi, au tras cu tibisirul pe fundul butoiului  de-a curmezişul, câte o linie şi fiecare şi-a pus caneaua lui, ca sa nu aiba neplăceri.
       Februar, fiind cel mai mic, şi-a pus caneaua jos, aproape de doagă. De ! era cel mai mic. Ceilalţi fraţi, vrând să aibă partea de vin nebăută, au devenit deodată economi, spunând că
n-au poftă de vin, în timp ce Faurar bea regulat, că bea din partea lui. Când îl căuta omul, el era plin de vorbă, şi pus pe şotii; trăncănea vrute şi nevrute, fluierând se scula, fluierând se culca. Fraţii râdeau de el… Iată că într-o zi lui Gerar îi vine pofta  să bea vin, la fel şi celorlalţi… Sucesc fiecare caneaua, dar pace ! Vinul nu curge nici un strop, doar jos, la doagă, partea lui Faurar mai curgea.
   S-au necăjit toţi şi ia-o la fugă după Făurar să-l prindă să-i dea de cheltuială pentru isprava făcută. Februar, când fugea urmărit de fraţii lui, plângea, când aceştia oboseau, el râdea ca un copil…
                De atunci, se zice că luna FEBRUARIE poartă numele Făurar, şi că aceasta este când schimbăcioasă, aci cald, aci  viscol, aci frig, dupa felul lui Făurar de a fi, când era urmărit de fraţii săi”
           Februarie este ultima lună a calendarului roman. Denumirea populară este legată de făurari, lucrătorii fierului, care pregăteau sau ascuţeau brăzdarele plugurilor, în aşteptarea primăverii.
   Peisajul spiritual al satului românesc cuprinde un mare număr de credinţe populare, sărbători populare şi religioase :
-dacă sunt în această lună  ţurţuri mari la streşinile caselor, vom avea o primăvară lungă.
-2 februarie-‘’ Întâmpinarea Domnului”.
-10 februarie-“ Haralambie, făcătorul de minuni”.
11 februarie _”Sfântul Vlasie”
21 februarie – omul iese şi se încălzeşte la soare, semn că iarna şi-a pierdut puterea.  Dacă însă în această zi este multă zăpadă, trebuie să ne aşteptăm la inundaţii .
24 februarie – Dragobetele – patronul dragostei la români

“Ninge! Ninge!…Alb e satul…Ninge
 Ca un cântec de iubire.
 Soarele in nori se stinge.
 Ninge ! Ninge ! Alb e satul …NINGEE!-  “

Soarele în nori se stinge
Ninge! Ninge! Alb e satul… NINGE!”
                                       
           -6 februarie  – este prima  sâmbătă a Pomenirii Morţilor –Moşii cei mari de peste an  . Există credinţa că în această zi
,, Cine face ,
Lui îşi face .
Cine dă ,
Lui îşi dă .”
                În această  zi  se dau de pomană plăcinte, colaci, tăiţei cu lapte , brânză cu smântână – cel care duce ( dă )  pomana trebuie să spună ,, Primeşte această pomană de sufletul lui..….” iar răspunsul trebuie să fie ,,Dumnezeu să primească “ sau ,,Bogdaproste“. Pomenirea se numeşte Moşi şi se dă în vase (de obicei de lut şi cu lingură de lemn ) care rămân oamenilor care ,, au primit “. Se crede că cei care dau vor avea ce mânca pe lumea cealaltă . Lângă pomană trebuie să se afle şi o cană cu apă de băut ( mai nou se pune vin , bere , suc ) şi o lumânare .( ,, gura satului “ , Ş.A. , M.F. , R. M., B.M.).

                În calendarul bisericesc urmează o perioadă în care omul trebuie să se gândească la curăţirea sufletului pentru a da aripi sufletului :
                 –Săptămâna albă – sâmbăta ,, câşlegilor “- când tinerii care se căsătoresc acum sunt ironizaţi, deoarece numai nebunii , proştii sau urâţii se căsătoresc în această zi .:
                        ,, La sfârşitul câşlegilor ,
                           Joacă nunta blegilor. “
               Totuşi în acestă zi preoţii ortodocşi dau dezlegare pentru nunţi.( ,, gura satului “ )  
              - 12 februarie 2010  - Lăsatul Secului de Brânză – ,,ziua albă  “ când se mănâncă brânză , lapte şi ouă – Această zi este a iertăciunilor – gazda face o masă mare , invită cât mai multă lume –rude , prieteni. Obligatoriu se fac plăcinte cu brânză ,, poale-brâu” şi toată lumea îşi cere iertare unii de la alţii , deoarece trebuie ,,să intre curaţi în post” .
                Ziua de Lăsatul Secului se sărbătoreşte cu multă muzică , prieteni , iar masa se începea cu un ou fiert , copt sau prăjit -,, Cu un ou se astupă şi tot cu un ou  se destupă gura de Paşti !“ ( ciocnirea ouălelor roşii de Paşti ).Toată lumea mănâncă foarte bine , ,, Ouşor , ouşor , să-mi pară postul mai uşor “.
               După ce s-a mâncat masa nu se strânge  iar gazda trebuie să pună pe o farfurie puţin din toate felurile de mâncare, un pahar cu vin şi sare, ca să mănânce şi morţii .
              Postul Mare  a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea sufletească a credincioşilor în vederea întâmpinării cu vrednicie a prăznuirii anuale a Patimilor şi  Învierii Domnului.
               Acest post este nu numai cel mai lung şi mai important , ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În următoarele 6 săptămâni toţi credincioşii trebuie să se abţină de la orice petrecere urmată de masă îmbelşugată şi muzică.                                                        
             Începând cu 15 februarie  credincioşii ortodocşi intră în Postul Mare , perioadă  de 6 săptămâni în care se posteşte –nu se mănâncă carne de nici un fel , doar peşte şi atunci când este dezlegare , nu se foloseşte ( ar trebui să nu se folosească deloc ulei ) .      
               Ziua de luni se mai numeşte şi ,,Lunea curată “ deoarece fetele mari ( fetele necăsătorite ) începeau ţesutul pânzei din care trebuia  să îşi facă cămăşile cu care ieşeau în prima zi de Paşti .Tot în acestă perioadă acestea coseau şi batistele pe care le ofereau băieţilor la horele de după această sărbătoare. ( subiect  R.M. –sat Cucuieţi –94 de ani ).
              Martie este prima lună a calendarului roman . Credinţele populare legate de această lună sunt multe şi sătenii se ghidează încă după semnele acestei luni şi după  ,,superstiţiile “ transmise din generaţie în generaţie :
               ,, Mărţişor ne dă noroaie ,
                  Frigu-ncepe să se –nmoaie ,
                  Musca de-abia zbârnâieşte
                  Ea , ca vara , nu ciupeşte !
                  Puricele stă, nu mişcă
                  Lesne-l prinzi , dacă te pişcă.”
              -Dacă în luna martie va fi uscat peste tot , în aprilie va fi urât şi dacă se vor auzi tunete anul va fi roditor .
              -Dacă în primele zile din martie va fi urât , recolta de iarbă va fi slabă ( fânul cosit ) .
              -Cei născuţi pe 9 martie sunt îndrăzneţi şi iubitori .
              -Dacă plouă pe 9 martie la fel va fi şi de Paşte .
         Pe 9 martie se stropesc animalele din curte cu mujdei de usturoi , pentru ca acestea să nu fie muşcate de şarpe la deal , când păşunează.
 ( subiect B.M. –sat Seaca ).
         În martie sunt zilele Babei Dochia –care îmbracă 9 sau 12 cojoace, simbolul zilelor reci, friguroase, când încă ninge, prelungindu-se necazurile oamenilor legate de prelungirea iernii- hrană pentru animale tot mai puţină, oile care încep să fete şi ale căror miei mor din cauza frigului. Există superstiţia că femeile care îşi aleg o zi din cele ale Babelor vor fi la fel ca şi ziua respectivă – ,,calde” sau ,, reci” , ,, însorite “ sau ,, friguroase “-adică vor fi iubitoare sau rele, vesele  sau triste .
                   -9 martie – Sfinţii 40 de mucenici –femeile satului pregătesc ,, mucenicii “ –colăceii gustoşi , copţi în cuptor sau fierţi în apă cu mirodenii .
                Credinţa spune că ,,mucenicii “ reprezintă pe cei 40 de credincioşi care au pătimit pentru credinţa lor în Hristos şi care au fost soldaţi ai Imperiului Roman , obligaţi să –i prindă pe creştini pentru a-i pedepsi .
             
                Timp de 6 săptămâni credincioşii ortodocşi vor merge sâmbătă de sâmbătă la biserică pentru Pomenirea morţilor , cu jertfă de post şi obligatoriu cu ,, prescură “ –făcută din făină albă , sare şi drojdie de către o femeie văduvă . Se spune că în timpul Postului Mare , ,,în fiecare sâmbătă de pomenire a morţilor aceştia se bucură când văd că a venit cineva la ei şi aud când sunt pomeniţi prin Pomelnicul Mare. Orice mort, indiferent de modul în care a murit, este ajutat prin prescură şi prin dese pomeniri ale numelui său să iasă la liman şi să ajungă în Rai.”
                        - 25 martie – Buna Vestire /Blagoveşteniile este ziua când Îngerul Gavriil  a înştiinţat-o pe fecioara Maria că îl va naşte pe Domnul Iisus . Este o mare sărbătoare creştină şi se prăzmuieşte , după tradiţia satelor noastre , prin interdicţia categorică de a lucra . Nu se face mâncare, nu se spală, nu se taie lemne şi bătrânile satului mai spun că prima farfurie cu mâncare , după ce vii de la Sfânta Biserică ,,să o dai de pomană “ de sufletul celui mort .
               În această zi creştinii care postesc au  ,,dezlegare “ să mănânce peşte. Se spune că trebuie să mănânci peşte ca să nu rămâi mut şi să fii ager şi plin de viaţă ca el . 
               Casele sunt înconjurate de trei ori şi se afumă cu tămâie , ca să fie ferite de gângănii şi şerpi.
             Copacii care nu au dat rod până acum sunt ameninţaţi cu securea ,, Dacă nu rodeşti , te tai !”şi se pare că superstiţia se adevereşte, copacii vor înflori şi vor rodi , parcă temându-se de securea nemiloasă.
             Se mai spune că de Buna Vestire şi la Paşti soarele zâmbeşte iar îngerii zboară ajungând pe pământ . Dacă văd foc , coboară în gospodăria omului , se încălzesc , iar dacă găsesc şi pâine , sare şi apă îşi potolesc foamea şi setea.
            Ouăle strânse din cuibar de Blagoveştenie nu sunt bune , nici pentru mâncare sau punere la clocit , pentru că din ele ar putea ieşi pui diformi . Credinţa populară explică acest fapt spunând că în această zi Fecioara Maria a fost anunţată că va avea un copil.
                       26 martie – este altă zi dar cu cruce neagră, zi nelucrătoare , ziua Sf. Arhanghel Gavriil .
                     Luna aprilie este luna cunoscută în popor sub numele de Prier prescurtate de la Aprilie (de la parere -a da naştere şi aperire –a deschide , a arăta ).Aprilie este luna deschiderii largi a porţilor primăverii,  deschiderea mugurilor , a frunzelor şi a florilor, plantele sparg scoarţa pământului strecurându-se spre lumină.
                Se continuă arăturile, se însămânţează (există încă vie superstiţia prin care sămânţa pe care trebuie să o împrăştii să nu fie lăsată oriunde ci doar pe hatul bucăţi i(marginea nearată a lotului de pământ pe care este lăsată să crească iarba pentru ca loturile să fie delimitate natural ) , altfel seminţele nu vor încolţi  – există credinţa că până la Sf. Gheorghe câmpul trebuiaearat şi semănat, se tund oile după ce au fătat , pregătindu-le pentru plecatul la munte ( transhumanţă) ; există superstiţia că dacă vezi prima dată un miel alb tot anul îţi va merge bine iar dacă vezi unul negru toate îţi vor merge pe dos ;  se fac noi ţarcuri pentru animale.
                   
             Şi această lună este bogată în sărbători populare şi religioase : 
                 1 aprilie –Ziua păcălelilor sau a Nebunilor –când se spun tot felul de minciuni , se fac glume pe seama altora , farse , sperieturi , este o zi a imaginaţiei libere a ţăranului român. Eroul spiritului glumeţ românesc este Păcală , campionul farselor, al lui haz de necaz .
                Există superstiţia că luna aprilie este  înşelătoare , păcăleşte ţăranul să iasă la muncă,  pentru ca imediat să înceapă să bată un vânt rece , de sărăcie ,, traistă-n băţ” explicată de gânditorii satelor prin ideea  că omul trebuie să îşi strângă într-o bocceluţă minimum necesar , să se ducă unde-o vedea cu ochii şi să aducă copiilor doi saci –unul cu făină şi celălalt cu mălai.
               Oamenii satelor din comuna Dofteana fac curăţenia de primăvară – femeile spală totul : covoare , ,,ţoale “( preşuri făcute din făşii de pânză ţesute manual la război mai ales în timpul iernii ) , perdele , geamuri –fac curăţenia pentru Paşti , care trebuie să se termine înainte de Florii . În grădini se dă foc gunoaielor , se adună lucrurile de prisos de prin curţi . În mijlocul curţii sau grădinii se face o grămadă mare de resturi cărora li se dă foc de către stăpânul gospodăriei . Focul este vegheat de familie, ,,aranjat” cu o furcă ca să ardă totul şi fiind considerat sfânt nimeni nu are voie să scuipe în el , pentru că i se vor face bube pe limbă . Mulţi săteni fac curăţenie şi mai repede , aproape de Buna Vestire deci nu este o perioadă strict respectată.
        
               Sărbătorile care preîntâmpină Paştile continuă – pomenirea morţilor, încep Deniile ,– duminica lui Lazăr ( personaj biblic , mortul înviat din morţi de către Iisus înainte de intrarea sa în Ierusalim ) , şi apoi 28 martie, Floriile –intrarea Domnului în Ierusalim, Zoia Mare –plină de obiceiuri şi tradiţii respectate de credincioşii satelor băcăuane.   
               Floriile sunt sărbătorite cu mare bucurie în casele creştinilor , deşi aceştia sunt încă în post. Casele şi bisericile se împodobesc cu flori şi frunze proaspete , feme-ile merg la cimitir curăţă şi împodobesc mormintele , primenesc aleile cimitirului, spiritele celor morţi sunt invocate ( pomenite )iar în ţărâna de pe morminte se înfig ramuri de salcie.
               Ramuri de salcie cu motocei pe ele sunt duse la biserică în ziua de Florii , sunt sfinţite de preot şi apoi se aduc acasă , fiind aşezate la icoană . Se crede în puterea miraculoasă a motoceilor , care pot alunga bolile dar se interzice aducerea acestora în case înainte de a fi sfinţiţi sau în număr mic –bătrânele comunei Dofteana cred că în gospodărie vor fi pui la cloşcă după câţi motocei aduci ( la fel se spune şi despre ghioceii pe care copiii îi strâng din pădurile din apropierea comunei). Toţi cei care au nume de floare sunt sărbătoriţi dar fără mare petrecere şi muzică  , deoarece suntem încă în Post şi ,, Este păcat !” şi se mănâncă iar peşte .
               Săptămâna de dinaintea Paştilor este ,, Săptămâna Mare  “ , care debutează cu trei zile de Denii şi cu Joia Mare , când în biserică se citesc cele 12 Evanghelii . Credincioasele vin la biserică iar în timpul citirii evangheliilor fac 12 noduri pe o aţă pe care o aduc de acasă . Aţa se poartă la persoana respectivă şi când aceasta are o problemă , boală sau doreşte să i se îndeplinească o dorinţă desface câte un nod .
                În Săptămâna Mare nu se mai mănâncă urzici ( Mântuitorul a fost bătut cu urzici ) şi nu se consumă oţet ( Iisus a fost obligat să bea oţet în loc de apă ).
                Gospodinele satelor încep pregătirile pentru masa de Paşti .
                În Vinerea mare se înroşesc ouăle , ca semn al morţii lui Iisus Hristos şi le spargem ca semn al Învierii şi victoriei asupra morţii. Datina este pusă de Biserică pe seama răstignirii , a săngelui vărsat de Domnul Iisus în timpul chinurilor.Ouăle care urmau să fie vopsite trebuiau puse cu câteva zile într-o lădiţă în care se punea fân , deoarece la naştere şi Iisus a fost aşezat într-un staul cu fân . În tradiţia populară ouăle de Paşte au puteri miraculoase , iar oul roşu te apără de rele .Se vopsesc ouă în diferite culori , fiecare cu semnificaţia lui , însă bătrânele satelor spun că acestea trebuie să fie doar roşii- roşu –este simbolul sângelui, soarelui , focului şi dragostei; verdele reprezintă înnoirea naturii , prospeţimea , speranţa ; galbenul este lumina , fericirea , ospitalitatea ;albastrul reprezintă cerul , sănătatea , vitalitatea iar violetul semnifică răbdarea şi stăpânirea de sine .
                Femeile de la ţară vopseau ouăle folosind culori extrase din plante –coajă de măr pădureţ sau frunză de mesteacăn –culoarea roşie,din frunze de dud, coajă de ceapă , coajă de salcie –culoarea galbenă , din frunze de boz culoarea verde , din brânduşe -culoarea albastră . După colorare acestea se ungeau cu o bucată de şuncă sau cu grăsime pe o cârpă , mai nou cu ulei , care le dă strălucire. 
                Se spune că ouăle roşii amintesc de patimile lui Iisus şi că în ziua de Înviere toate ouăle din lume , chiar şi cele din cuibare s-au înroşit. Cine păstrează ouă roşii în casă este ferit de rele. În unele gospodării femeile vopsesc ouă în negru , care se numesc ,, merişoare “ şi care sunt semn al chinului şi durerii lui Iisus. Dacă le dăm de pomană se fac mere pe lumea cealaltă . Bătrânii mai spun că aceia care ciocnesc ouă roşii se vor vedea pe lumea cealaltă . În Duminica Paştelui ciocnim numai cu capul ouălelor.
               În Sâmbăta Mare se face pasca – pâinea Domnului şi cozonacul. Vineri seara gospodinele îşi pregătesc cele necesare :făina , pe care o cern , laptele , uleiul , zahărul, dau nucile prin maşină , lemnele pentru foc, sâniile ( ( tăvile ) . În dimineaţa zilei de sâmbătă încep frământarea aluatului pe ,, negustate “ iar la sfârşit , înainte de a-l lăsa la crescut fac deasupra acestuia semnul crucii ; unele gospodine spun şi ,,Tatăl nostru “ iar altele ,, Doamne , ajută să crească !”, ,,În numele Tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh cinsteşte-mi , Doamne , pâinea seacă cu mântuirea Ta !” . După ce lasă aluatul la crescut se spală pe mâini de resturile de cocă într-un vas cu apă – amestecul ,, zoaie “ se dă animalelor şi există superstiţia că acestea vor creşte şi se vor înmulţi asemeni aluatului ( Ţ. M. 77 de ani –Dofteana ). Altele merg cu o bucată din aluat la rădăcina unui pom si spun ,, Dă, Doamne , ca aluatul să crească şi acest pom să rodească ! ”.  În camera unde se pregătesc pasca şi cozonacul trebuie să fie cald şi nimeni străin nu trebuie să intre , ca să nu le deoache .
               Pasca are formă  rotundă , pentru că se zice că aşa erau scutecele lui Iisus dar poate fi şi în patru colţuri şi atunci se zice că este ca piatra Lui de mormânt. Aluatul de pască este mai puţin dulce , deoarece se mănâncă la masa de Paşti în locul pâinii. Pâinea Domnului se face doar la Paşti şi la Înălţare.
                Cuptorul , curat şi văruit , ca şi întrega gospodărie , este dat cu aghiazmă de către gospodină , ,,potrivit de foc” pentru ca sâniile(tăvile ) cu aluatul să fie aduse,  nu înainte ca aluatului să i se facă ,, faţa “- acesta este uns cu gălbenuş de ou. În timpul transportului sâniilor nu se vorbeşte, deoarece pasca sau cozonacul  ,,crapă”.
                După ce s-a scos ,,coptura“ se introduce în cuptor mielul ; gospodinele fac din carnea acestui animal o mulţime de bucate tradiţionale-ciorbă de miel, drob , friptură , cu care va încânta musafirii invitaţi la masă . Se zice că în prima zi de Paşti ,, se stă acasă “ cu familia iar în celelalte două zile se primesc finii , alte rude , musafiri . Nimeni nu uită însă şi de biserică , mergând cu jertfă ,, la capul morţilor “– ouă , cozonac, pască , vin , pe care , după citirea pomelnicului pentru morţi de către preot ,le vor da de pomana ,, celor duşi la cele veşnice”.
               În seara de Înviere ieşeau din casă şi fetele , care până atunci şi-au ţesut şi cusut costumul pentru Paşti .Se păstrează încă obiceiul de a duce în coş în noaptea învierii pască, cozonac, ouă roşii , pe care preotul le sfinţeşte după slujbă . La sfârşitul slujbei credincioşii se salută între ei cu ,, Hristos a –nviat!” –răspunsul fiind ,,Adevărat c-a -nviat ” care se va auzi până la Înălţare ( Ispas ) când va fi înlocuit cu
                               ,, Hristos s-a-nălţat !”  -,, Adevărat s-a-nălţat!”.
                 Mulţi credincioşi , după ce vin de la biserică, aşează masa , ciocnesc ouă – totul sub privirea caldă şi îngăduitoare a Mântuitorului Care a Înviat din Morţi.
                De cu seară gospodinele pregăteau pentru dimineaţa din prima zi de Paşti  şi o cană mare plină cu apă , în care puneau un ou roşu şi o monedă – rând pe rând , toţi membrii familiei mergeau şi se spălau pe faţă cu apa aceea pentru a fi frumoşi , roşii în obraz ca oul , voioşi, curaţi ca apa . Ultimul  care se spăla lua şi banul şi oul, fiind considerat cel mai norocos.                      
               După slujba de la biserică fetele, băieţii se întâlneau la horă, se ,,dădeau în scrânciob” –caruselul vechi de la bâlciuri ; bătrânele comunei îşi amintesc că pentru ,, o tură “ plăteau 4 ouă roşii sau 2 ouă roşii şi 2 franci  ; se mânca alviţă , ciubuce şi satul răsuna de muzica lăutarilor ţigani , mulţi veniţi de la Berzunţi .
               -  23 aprilie este ziua Sf. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, cel care, după ce s-a rugat ,,În numele Tatălui şi-al Fiului  şi-al Sfântului Duh”   a omorât cu o lovitură de sabie balaurul . 

                Unul dintre subiecţii cu care am discutat despre tradiţiile şi obiceiurile de Paşti – bunica R.M. din satul Cucuieţi , în vârstă de 94 de ani –mi-a spus nişte lucruri care m-au făcut să-mi aduc aminte de cuvintele lui Lucian Blaga  ,,veşnicia s-a născut la sat “.
               Cu înţelepciunea hărăzită de timp mi-a spus că Dumnezeu trebuie pus înaintea tuturor lucrurilor lumeşti .Orice creştin adevărat , unii fără multă carte , au în suflet rugăciunea. Ne putem ruga cu ,, buzele “ ,,, cu mintea “ , ,, cu inima” .
                Bine ar fi să ne închinăm în Postul Paştelui noaptea , când cerul este mai aproape de Dumnezeu .
                 Mă gândesc că bunica a avut perfectă dreptate . Mi-a spus şi că trebuie să ne spovedim că fără ,, spovadă “ nu putem ajunge în Cer.
                            


Urare cu ocazia Sfintelor sărbători de Paşti

                ,,  În pragul miracolului Învierii vă doresc pace sufletească şi bucurie !
               Fie ca marile simboluri pascale , IERTAREA , IUBIREA şi BUNĂTATEA , să vă călăuzească tuturor viaţa , să ne ajute să păşim pe fir de lumină ! Vom fi fericiţi dacă , în marele anotimp de iradiere spirituală care începe odată cu Miracolul Învierii , Bunul Dumnezeu ne va dărui şi pe mai departe putere , ca să ţinem aprinsă scânteia speranţei şi încrederea în valorile omeneşti .
                Bucuraţi-vă de primăvară !Amânaţi grijile şi primiţi sărbătoarea cu flori în prag !
                Nu există împlinire mai deplină pentru sufletul nostru , decât marea înnoire a Învierii !
                      Primiţi-I darul şi bucuraţi-vă de lumina ei ! “

                                        ,, HRISTOS A ÎNVIAT!”