Istoricul evoluţiei activităţii şcolare în satul Dofteana


Istoricul şcolii este cel mai bine prezentat în “Monografia Şcoalei Creditul Funciar – Rural din com. Dofteana, jud. Bacău, lucrare executată în anul 1932 de Nicolae Verdeş, directorul şcoalei”, tipărită la Tipografia “Gutenberg”, D. Rosenberg – Bacău.
Autorul ei, învăţătorul Nicolae Verdeş, scria:
„Având în vedere importanţa acestei monografii, voi căuta să culeg date nu numai din arhiva şcoalei, - care pe vremuri nu era aşa de complectă, - dar şi de la unii bătrâni, ce cunosc bine istoricul acestei şcoli.
Între aceşti bătrâni, pot menţiona pe Gheorghe Dănilescu, primul învăţător şi pe care l-am găsit în viaţă, la venirea mea în conducerea acestei instituţii, - plus alţi câţiva.
Comuna Dofteana poate fi pusă alături de cele mai vechi comuni din ţară, care s-a gândit la educaţia fiilor ei. (…)
Şcoala din Dofteana este înfiinţată în anul 1866, o dată destul de însemnată chiar şi în istoria ţărei, întrucât corespunde cu anul suirei pe tron a Regelui Carol I. Aceasta după spusele bătrânului Gheorghe Dănilescu, primul învăţător; însă în scriptele şcoalei, nu se cunosc date mai vechi ca anul 1867. se vede dar, că înainte de acest an, nu era o corespondenţă regulată şi nici obligatorie, care să ne dea dovezi mai sigure; de aceea ne mulţumim cu ceea ce putem culege de la bătrâni.
Numărul copiilor cu care s-a pus bază acestei şcoli a fost de 18 elevi înscrişi- frecvenţa regulată nu se cunoştea.
În anul 1867 au fost înscrişi 14 elevi. În anii şcolari 1866-1867 şi 1867-1868 nu s-a lucrat decât cu o singură clasă.
În anul şcolar 1868-1869 se înfiinţează două clase şi sunt înscrişi 21 de elevi. Tot astfel se urmează şi în anul 1869 – 1870 cu 35 de elevi înscrişi.
 Cu începerea anului 1870-1871, când şcoala intră sub conducerea preotului Ion Climescu, mort în anul 1927, scriptele fiind mai regulate, se poate vedea an cu an, numărul elevilor înscrişi. Tot de la această dată se înfiinţează clasa a III-a; iar în anul următor 1872, se înfiinţează clasa a IV-a. Cu aceste patru clase, şcoala funcţionează până în anul 1893, când se înfiinţează clasa a V-a, iar învăţământul se împarte pe divizii, conform legei în       vigoare.
Găsesc nimerit să dau mai jos un tablou de elevii înscrişi în această şcoală, de la înfiinţarea ei şi până la data prezentei monografii:
 

În anul şcolar	1866-67 1867-68 ……………. 1870-71 …………….. 1885-86 …………… 1890-91 1891-92 ……………. 1906-07 ……………… 1912-13 ………….	elevi înscrişi ……………. …………. …………… …………… …………….. …………….	18 14 …………….. 43 ………… 56 …………. 76 105 ………….. 152 ………….. 196 …………
	1916-17	şcoala n-a funcţionat (război)
	1917-18 1918-19 ……………… 1923-24 ………….. 1928-29 1932-33	elevi înscrişi ……………. …………….	63 197 ………….. 229 ………….. 268 255

Se observă un spor mare la înscriere în anul 1891, când se înfiinţează al doilea post. Până atunci şcoala a funcţionat cu un singur post. În anul 1917-1918, fiind război, şcoala a funcţionat cu un efectiv foarte redus. Frecvenţa a fost lăsată liberă.
Se observă o creştere a populaţiei şcolare în anul 1906. aceasta se datoreşte fabricii de cherestea ce se înfiinţează în satul Dofteana, care aduce mulţi lucrători şi funcţionari familiari stabili.
Din datele recensămintelor, se constată că comuna Dofteana este una din comunele mari ale judeţului. Înfiinţarea recensământului a avut mare influenţă asupra creşterii populaţiei şcolare, căci nu se mai puteau sustrage. De unde până la 1890, maxima înscriere se ridică la 74 de elevi, în anul 1891 recensământul şcolar ne dă 105 elevi înscrişi. Deci, cu cât o lucrare se face mai sistematic, cu atât şi rezultatele ei sunt mai mulţumitoare. (…)
Dacă facem comparaţie între numărul absolvenţilor înainte de introducerea recensământului şcolar şi după introducerea lui, se observă un spor bine pronunţat. Totuşi, starea materială redusă a sătenilor, cum şi îndărătnicia lor pentru şcoală, - cu toată obligativitatea aplicată, - nu dă suficiente roade. Cei mai mulţi dintre ei întrerup copiii după doi sau trei ani de şcoală, fără să-şi dea seama de marele rău ce-l fac. Numai timpul cu greutăţile lui mari, va îndrepta acest rău…
Primul învăţător al acestei şcoli a fost Gheorghe Dănilescu, ţăran din comuna Dofteana şi în vârstă de 64 de ani, când subsemnatul am venit ca învăţător diriginte la şcoala din Dofteana, în anul 1902, Septembrie 1.
Bătrânul Gh. Dănilescu fusese elev al preotului răposat Platon, institutor în oraşul Bacău, la care învăţase doi ani.
Pentru a avea cunoştinţe mai sigure de modul cum se făcea şcoală în timpurile vechi, l-am poftit la mine acasă, spre a-l chestiona. A venit bătrânul fără multă rugăminte. Aceasta s-a petrecut în anul 1906.
Când i-am spus că suntem obligaţi de D-l Ministru să-i facem o dare de seamă despre primele începuturi ale şcolii şi că pentru acest lucru m-am gândit la el , - s-a simţit foarte măgulit şi parcă citeai în ochii lui acea bucurie nespusă, ce se vedea în orice persoană, chemată ad-hoc, ca să te adape din izvorul cunoştinţelor sale. Şi fără multă zăbavă începu bătrânul meu:
- Domnule Profesor, ascultă la mine să-ţi spun întâi cum de am ajuns învăţător aici: Părinţii mei m-au trimis la Bacău să învăţ carte, fiindcă nu erau şcoli mai aproape. Acolo m-au dat pe mâna profesorului Platon, la care am învăţat două clase în nouă luni, - căci drept să-ţi spun, îmi plăcea cartea lucru mare. După aceea, prin stăruinţa profesorului – Dumnezeu să-l ierte – am fost numit de Prefect, învăţător în acest sat.
- E mult de atunci, moşule?
- Ehei, dragul moşului, or fi mai bine de 40 de ani. Dacă-ţi aduci aminte din cărţi, era pe vremea când a venit în ţară Domnitorul Carol I.
- Domnitorul Carol, zic eu, a venit în ţară la 1866 şi de atunci sunt tocmai 40 de ani.
- Vezi că-i tot cum spun eu?!
- Unde era şcoala, moşule?
- La început mă plăteau oamenii, şi-mi venea cam vreo 25-30 de lei, cum era pe vremea ceea, şi pe care-i strângea primarul – vătaful Niţă, socrul părintelui nostru – dar mai târziu, fiindcă-i venea greu să umble prin sat, m-au trecut în bugetul comunei cu un galbăn pe lună. Regula asta s-a făcut după ce s-a mutat şcoala în vale, - aici pe locul grădinei dv. (arătă grădina şcoalei), că doar aici erau bordee ţigăneşti şi nu grădină cum ai d-ta, cu atâtea frumuseţi în ea. Aici mi-a dat o casă între ţigani şi-n ea învăţam băieţii.
- Moşule, te rog, spune-mi ce anume învăţai pe elevi?
- Îi învăţam scrierea, citirea, puţină socoteală şi geografie, cât mă pricepeam, - că doar eu nu eram pregătit aşa cum sunteţi dv. astăzi.
- Cunoşti pe N. Lăzărescu, Gh. Contea, Ion Vartolomei şi pe Gh. Guştiu?
- Ei, pe ăştia eu i-am învăţat carte. Întreabă-i să-ţi spună, - că drept mulţumită, mă înjură şi acum când şi-aduc aminte. Când era frig şi mai ales iarna, le spuneam să aducă fiecare câte un braţ de lemne să încălzim clasa, fiindcă primăria nu dădea ajutor ca acum.
- Ai fost, moşule, ca un adevărat Gheorghe Lazăr, zic eu. Dar socotelile şi scrierea cum le făceai, dacă n-aveai cele trebuitoare?
- La început îi învăţam pe nisip, până îi deprindeam, iar după aceea îi puneam să scrie şi pe hârtie. La citire mă chinuiam mai greu, fiindcă n-aveau cărţile la fel.
După mai multe discuţii, m-a rugat să-i amintesc Ministrului în scris că trăieşte primul învăţător al şcoalei Dofteana şi dacă întâmplător vine să viziteze şcoala, nu aş face rău dacă l-aş pofti şi pe el.
Ne-am despărţit apoi foarte amical şi ne-am mai întâlnit după aceea de mai multe ori, iar în anul 1910 ne-am despărţit pentru totdeauna.
Gheorghe Dănilescu a fost numit de Prefectură învăţător în comuna Dofteana, unde a funcţionat doi ani, până în 1868, când este înlocuit cu Iancu Măcărescu. Acesta conduce şcoala cu mai mult succes, după cum spun bătrânii, fiindcă era om cu mai multă ştiinţă de carte, -lucru ce se constată din scriptele Şcoalei. Măcărescu înfiinţează clasa a III-a şi conduce şcoala până în toamna anului 1870, când este înlocuit cu preotul Ioan Climescu, noul paroh al bisericei locale, iar Măcărescu trece ca notar al comunei.
Preotul Climescu a fost numit învăţător provizoriu în anul 1870, iar ami târziu e numit învăţător definitiv.
Preotul Climescu conduce această şcoală timp de 30 de ani, adică până în 1900, când este scos la pensie conform legii învăţământului rural din acele timpuri.
Pe urma susnumitului învăţător se fac multe îmbunătăţiri şcoalei Dofteana, care se vor înşira rând pe rând.
Preotul Climescu conduce şcoala cu mult mai mare succes ca predecesorii săi, fiind şi un cărturar mai bun ca ei. Scriptele şcoalei, care sunt mult mai ordonate, dovedesc asta.
La anul 1872 înfiinţează clasa a IV-a, iar în 1891, prin reforma legii învăţământului de înfiinţează clasa a V-a. Populaţia  şcolară fiind mereu în creştere, înfiinţează în anul 1893 postul II, în care e numit Constantin Gheorghiu. Acestuia îi urmează Vas. Dobreanu din Tg. Ocna, iar după doi ani vine Chiriac Botez. Aceştia au fost învăţătorii din postul II, până la venirea subsemnatului ca diriginte.
Până în 1883, şcoala a funcţionat în localuri particulare şi neîncăpătoare, iar în anul 1883, după stăruinţa preotului învăţător, comuna îşi construieşte un local de şcoală propriu, cu o sală de clasă şi locuinţă, pe terenul ce se află în faţa actualei primării, dar care până atunci era ocupat de bordee ţigăneşti.
Primarul comunei din acel timp, Ion Simionescu, mută ţiganii peste apa Doftenei, eliberează terenul şcoalei, - proprietate de la 1864 trecută în planul comunei şi măreşte terenul intrând în proprietatea moşiei Gh. Ghica. Terenul proprietăţei ocupat de şcoală este cedat definitiv şcoalei la 1906.
Această şcoală construită la 1883, având la început o singură sală de clasă, devine mai târziu neîncăpătoare. Şi atunci, în anul 1893, când se înfiinţează al doilea post se mai construieşte o sală, anexă la vechiul local.
Preotul Ion Climescu, care a condus şcoala timp de 30 de ani până la pensie, a fost un învăţător şi un diriginte stăruitor în propăşirea ei. Elevii săi, cari astăzi sunt bătrânii satului, îi respectă memoria. Ca pensionar şi mai departe ca preot, a sfătuit întotdeauna pe locuitori să-şi dea regulat copiii la învăţătură.
În timpul activităţei, fiind constatat de autorităţile şcolare ca învăţător activ, a fost decorat cu „Răsplata muncei” în anul 1900 când trece la pensie. Trăeşte ca pensionar şi preot până în anul 1927 Octombrie 15, când moare.
După preotul Ion Climescu, urmează Const. Mironescu, învăţător diriginte cu titlu  definitiv. Cu acesta şcoala intră într-o eră nouă. Învăţământul se predă după forma pedagogică împrumutată de la statele civilizate. Şcoala modernă, cu învăţători pregătiţi în Şcolile Normale, ia locul şcoalei antice în comuna Dofteana.
Const. Mironescu conduce şcoala numai doi ani, de la 1900 până la 1902, când pleacă în concediu pentru studii, în Belgia.
Const. Mironescu întroduce predarea învăţământului modern; iar în afară de şcoală pune bază grădinei şcolare, cu plantaţii de pomi roditori, procuraţi din pepiniera statului.
La 1902, şcoala intră sub conducerea subsemnatului, care sunt în al doilea an de învăţământ, venit de la şcoala din Leontineşti, unde funcţionasem un an.
Între primele lucrări pe care le-am făcut după venirea mea, citez:
Grădina şcolară, începută de predecesorul meu, a fost aranjată în mod sistematic.
În anul 1903 am înfiinţat „Biblioteca şcolară”. Începutul s-a făcut din donaţii, apoi am făcut apel la Casa Şcoalelor, care ne-a trimis mai multe volume.
Tot în anul 1903 am cerut şi stăruit la Direcţia Creditului Funciar – Rural, Bucureşti, proprietarul Moşiei Dofteana, pentru un mobilier sistematic, fiindcă mobilierul ce l-am găsit era prea rudimentar.
În anul 1904 am stăruit din nou la Direcţia Creditului Funciar – Rural şi ni s-a donat un teren pe moşie, în întindere de un hectar, pentru câmpul de experienţă cu elevii şcoalei. Acest teren a fost schimbat mai târziu cu un alt teren din vatra satului, - tot proprietatea Creditului, - şi în întindere de 52 prăjini, pe care s-a construit actualul local de şcoală. (…)
Populaţiunea şcolară fiind mereu în creştere, am stăruit şi în anul 1908 mi s-a înfiinţat postul al III-lea.
Şcoala a funcţionat cu 3 posturi pe divizii, până în anul 1913, când se transformă în tip urban, dar tot cu 3 posturi.
În anul 1914 am fost trecuţi pe tabloul de construcţii şcolare, din fondul de 50 milioane, - credit deschis în bugetul statului special pentru şcoli.
Noua construcţie se începe în vara anului 1914; dar când aproape să fie gata se declară războiul mondial din 1916-18. Războiul a făcut mari stricăciuni localului şi în special locuinţei directorului care a fost incendiată de ruşi.
În anul 1923 şi 1924 am format un Comitet de Construcţii Şcolare şi cu ajutorul acestor membri, am început restaurarea noului local. (…)
În tot timpul carierei mele, m-am ocupat în mod apropiat de şcoală, luptând pentru acoperirea golurilor de care suferea. Nu zic că am făcut lucrări de mare importanţă, dar am făcut lucrări indispensabile, care se cer oricărei gospodării şcolare, ca şi oricărei gospodării familiare, pentru cu un bun director e acela care e un bun gospodar.”
Nicolae Verdeş şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii didactice în această şcoală şi a contribuit mult la prestigiul ei.În afară de monografia tipărită în 1935, el a fost şi autorul unui manual de geografie al judeţului Bacău pentru ciclul primar. Datorită meritelor deosebite ale acestui învăţător, în anul 1936 Ministrul Instrucţiunii Publice i-a transmis mulţumiri pentru modul în care a ştiut să-şi ducă la îndeplinire menirea şi a condus şcoala.
În anii celui de-al doilea război mondial la şcoala din Dofteana îşi începea activitatea didactică tânărul Vasile Diaconu, care a activat în calitate de director sau învăţător la această şcoală până la pensionare, apreciat încă din primii ani ca un bun pedagog şi gospodar.
An după an,  cadrele didactice ale acestei şcoli au păstrat vie flacăra cunoaşterii, urmând exemplul înaintaşilor pentru instruirea mlădiţelor  tinere ale comunei.
În anul 1982 intră în funcţiune noua şcoală, cu clasele I-VIII. În anul 1990 sunt 30 de cadre didactice care predau la 16 clase şi 4 grupe de grădiniţă. În anul 2003 devine Şcoală de Arte şi Meserii cu numele de „Scarlat Longhin”. Poartă acest nume după marele profesor doctor în ştiinţe medicale, care s-a născut la Dofteana.
Marele medic român, membru al Academiei Române, s-a născut pe 12 august 1889 în com. Dofteana.
Scarlat Longhin a fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii de Micologie din Paris, al Asociaţiei Microbiologilor Francezi, al ASOCIAŢIEI Dermatologilor de Limbă Franceză, precum şi membru de onoare al 14 societăţi de   dermatologie şi alergologie din întreaga lume.
S-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 13 martie 1979, dar a lăsat în urma sa numeroase lucrări care ne dovedesc că a fost un mare om de ştiinţă, un  apărător al vieţii.

Scris de Nicoleta Bucur, martie 2009