PORTUL POPULAR DIN ZONA BACĂU – DOFTEANA
                                          Profesor Dana Camară – S.A.M.,, Scarlat
                                                                            Longhin ” –Dofteana
 
          Formarea şi păstrarea peste milenii a unui fond specific poporului român demonstrează atât ingeniozitatea şi talentul oamenilor cât şi anumite condiţii istorice de stabilitate şi continuitate de locuire pe acest pământ.
          Localitatea Dofteana – Bacău este una din cele mai străvechi aşezări moldoveneşti,  existând încă înainte de formarea statului medieval al Moldovei. Cercetările efectuate în diferite zone mari folclorice au scos în evidenţă că trăsăturile portului popular din zona Bacău se înscriu în trăsăturile portului moldovenesc , având doar câteva note particulare .
         Caracteristica principală a portului tradiţional o constituie păstrarea unui număr impresionant de elemente străvechi – multe cămăşi bătrâneşti , încreţite la gât – pielea găinii –catrinţa şi ştergarul de cap pentru costumul femeiesc , iţarii sau cioarecii , cămaşa cu fustă , sumanul , opincile, cojocul, căciula din blană de miel pentru portul bărbătesc. De pe la mijlocul secolului XIX începe să se diferenţieze costumul de lucru de costumul de sărbătoare prin calitatea materialelor folosite :
      - elementele costumului de lucru îşi menţin caracterele tradiţionale – materiale mai rezistente –cânepa, inul, părul de oaie, cămaşa bătrânească, iţari drepţi, bonda înfundată, opinci ; culoarea predominantă este albul , o simplitate predominantă , puţine ornamente;
    - costumul de sărbătoare păstrează structura şi morfologia veche dar înregistrează un continuu proces de îmbogăţire – sunt folosite materiale de calitate superioară – bumbacul,  strămătura, mătasea , mărgelele, cămăşile vor fi cu platcă , basmale fabricate, îmbrăcămintea groasă la femei – caţaveici din stofă ţesută cu guler de vulpe( cele mai înstărite femei ); apar ornamente tot mai bogate şi sunt folosite culori vii , armonizate cu întregul costum , acesta căpătând valoare artistică – cămăşile fetelor fecioare , brâiele , pieptarele .
           Portul popular din zona Dofteana – valea Trotuşului – cuprinde elemente comune costumului femeiesc şi bărbătesc – cămeşoiul ( cămaşa bărbătească ) , pieptarul – bonda , brâiele – bârneţele , opincile cu ogele- obiele  şi nojiţe , traista dar şi elemente distincte şi diferenţiate – sumanul este purtat numai de bărbaţi , flăcăii poartă bonda , catrinţa – pata de culoare închisă din costumul femeiesc în comparaţie cu albul integral al cămăşilor şi iţarilor bărbăteşti . Piesele de port sunt produse ale industriei casnice şi poartă pecetea personalităţii creatorilor , mai ales în piesele de sărbătoare ale fetelor de măritat .

                     COSTUMUL POPULAR FEMEIESC
           ,, Portul vechi era din cămaşă din cânepă şi poale din câlţi , catrinţă neagră din păr de oaie ţesută în patru iţe, ştergar din in , opinci din vită . Femeile bătrâne erau toate        îmbrăcate cu catrinţă vrâstată , cămaşă cu mâneca din umăr , cheptar sau bondă  (vestă ) din pielicele de miel , cusută cu fir negru şi un rând de muşte .”- R.M. –Cucuieţi 95 de ani .
             Costumul popular este alcătuit din următoarele piese : cămaşă , catrinţă, bete sau bârneţe, bundiţă – cheptar , maramă de borangic – element esenţial al costumului popular care era aşezat pe capul femeii imediat după nuntă , care însemna trecerea tinerei femei din rândul fetelor mari în rândul femeilor   . Cămăşile erau confecţionate din pânză de in ţesută în stative , apoi cusute pe piept şi pe mâneci cu motive ornamentale iar la gât încreţite sub formă de pielea găinii . Pentru zilele de sărbătoare cămăşile erau confecţionate din borangic ornamentate şi cu fluturi din metal. Catrinţa se aşeza de la brâu în jos şi era prinsă cu bete tricolore sau bârneţe cu mărgele. Aceasta era de culoare mai închisă , în patru iţe iar ornamentele erau dispuse longitudinal – vârstat  cu roşu , alb şi cu fir metalic. Bundiţele erau din blană de miel tăbăcită pe care erau cusute motive florale . În picioare se purtau opinci şi ciorapi din lână de oaie , lâna fiind toarsă la clăci sau şezători de fetele mari dar şi de cele măritate .
         Gătelile capului au constituit preocupări majore ale femeilor- fetele purtau capul descoperit ca ,, semn al curăţeniei ” , părul fiind împletit în cozi lăsate pe spate şi doar la horă sau în zi de sărbătoare îşi puneau în păr flori , panglici şi cordele colorate .Împodobirea tradiţională era cu ştergare – ţesătură de preferat albă , din in , cânepă, lână, borangic , simple sau ţesute în două iţe şi câteva vârste – dungi la capete . Ştergarul de borangic era semn de ,, stare ” , de bogăţie . Se purta şi casânca din caşmir- albă şi neagră - cumpărată din târguri , berta din catifea , mai ales iarna peste caţaveică ( un fel de palton purtat doar  de cele mai înstărite ).
            Cămăşile femeieşti diferă – cele mai în vârstă purtau cămaşa bătrânească – scurtă, guler îngust, mânecă largă , cu vârste şi alesături din bumbac pentru zilele de sărbătoare sau cusute cu paiete. Fiecare ţărancă a căutat să-şi împodobească cât mai personalizat cămaşa pentru a se distinge de celelalte . Bunica B.M.  - Seaca – 86 de ani – îşi aminteşte că era chiar o întrecere între fetele de măritat  , care în perioada Postului Mare îşi ţeseau pânza pentru cămaşă, ţeseau catrinţa şi îşi împodobeau mânecile cămăşilor cu altiţă , încreţite şi cu râuri .La obiectele de îmbrăcăminte se foloseau motive în a căror componenţă intră floarea stilizată , elementele geometrice, animale, elemente cosmice- toate în formă stilizată .Pe toată Valea Trotuşului se întâlneşte des motivul ornamental abstract care rezultă din structura materialelor , din jocul tehnicii ca punct, linie, linii suprapuse, triunghi, pătrat, romb ; florile cele mai întâlnite sunt margareta cu patru până la şase petale, trandafirul, bujorul, măghiranul, floarea – soarelui ; în cusături apare motivul ,, bradul ” , ,, cetina ” , ,,coarnele berbecului” . Cromatica cămăşilor femeieşti este în paleta albului – împletit cu roşul- culoarea vieţii şi cu negrul –culoarea întunericului . Pentru încreţit sunt preferate culorile galben, verde, albastru şi negru . Diferă proporţia decorului şi cromatica după vârsta purtătoarei – cele mai frumoase şi vii colorate sunt cămăşile fetelor , purtate mai ales la Paşti .
            Catrinţa este una din cele mai simple piese de port , formate dintr-o ţesătură dreaptă , dreptunghiulară , de culoare închisă , cu care femeia îşi înfăşura trupul de la brâu în jos , suprapunând capetele în faţă – cele mai vechi catrinţe sunt cele în patru iţe , de culoare neagră , catrinţa pestriţă – mijlocul negru , capetele cu roşu şi cu negru; pentru zilele de sărbătoare catrinţa era din ţesătură în două iţe , cu vârste şi alesături din mătase şi fir metalic .
              Îmbrăcămintea pe corpul femeii era fixată cu brâu –bete – bârneţe – ţesătură lungă de aproximativ 2 metri, cu o lăţime între 8-12 cm. care se înfăşoară de două- trei ori pe după mijloc. Bârneţele sunt mai lungi -3 metri , sunt înguste şi au rol decorativ, fiind ornate cu mărgele, în culori negru, cu roşu , verde, portocaliu.
              Îmbrăcămintea groasă – la început sumanul , apoi ilicul şi caţaveica –constituie o caracteristică care va cunoaşte şi ea transformări deoarece după al doilea război mondial costumul popular va fi înlocuit cu piese fabricate în serie .
            Încălţămintea femeilor din zona Dofteana , ca în întreaga Moldovă , o constituie opincile din piele de vită şi de porc , cu obiele şi nojiţe din păr de oaie , mai ales pentru opincile cu gurgui – cu vârful ascuţit şi întors . Iarna   se purtau în picioare ciorapi albi din lână de oaie – cioareci şi obiele din suman , peste care se încălţau opincile.

          Costumul bărbătesc este compus din cioareci – pantaloni albi din lână , cămaşă albă cu diferite modele, fustă albă peste pantaloni, chimir, cheptar , opinci , obiele cu nojiţe, căciulă din blană de oaie , suman în vreme de iarnă . Bătrânii purtau mai ales cămeşoiul- o cămaşă lungă până la genunchi , din cânepă sau bumbac , simplă şi nedecorată sau cu puţine motive – arnici  negru şi roşu . În zile de sărbătoare se purta mai ales cămaşa cu fustă , decorată  cu o combinaţie de negru cu alb , negru cu galben. Iţarii sunt confecţionaţi dintr-o ţesătură subţire , albă în patru iţe , din cânepă , in sau păr de oaie. Iţarii de sărbătoare erau lungi , lucraţi din postav fin . Brâiele – bârneţele sunt fie tricolore , fie cu mărgele pe margine, cu alesături sau cusături geometrice în culori vii. Curelele late din piele – chimirele – erau decorate cu motive diferite – pătratul, crucea, steluţa .Sumanul purtat de bărbaţii din Dofteana era o piesă realizată de femei , care executau toate fazele de lucru – torsul lânii, ţesutul, bătutul la piuă , cusutul. Acesta era fie lung fie scurt , după vârstă şi destinaţie , cu clini la poale, cu guler din blană de miel – surtuc .Încălţămintea bărbătească era asemănătoare celei femeieşti – opinci simple sau cu gurguie , cu obiele şi nojiţe .
          Flăcăii purtau la brâu în zile se sărbătoare năfrămi din bumbac sau borangic , de formă pătrată, realizate cu arnici , paiete , în motive diferite ,cele mai multe florale .
            Atât femeile cât şi bărbaţii purtau bondiţe şi pieptare , purtate în toate anotimpurile , cusute cu găitane, din lână colorată , ornamente cu boboci şi râurele ; meşterii cojocari erau foarte apreciaţi fiind piese de podoabă preţioase.
            Trăsăturile costumului popular din zona Bacăului se regăsesc în toate colţurile ţării, formând o unitate structurală .El este unitar , deoarece se găseşte un singur tip de costum femeiesc – cu catrinţă şi cel bărbătesc –cu iţari şi cămaşă cu fustă .Există şi două categorii de costume populare – de ,, purtat” şi ,, de cruţat ”, de sărbătoare .Multe costume populare se păstrează cu sfinţenie din neam în neam , mai ales pe linie maternă .