JOCUL URSULUI, OBICEI STRǍVECHI SPECIFIC COMUNEI DOFTEANA, JUD. BACǍU

                                                                                    
Învăţător:  ANA HANGANU    
Şcoala cu clasele I-VIII Hăghiac,
Com. Dofteana jud. Bacău

             Numărul locuitorilor din comuna Dofteana este de peste 12000, dintre aceştia un număr considerabil reprezintă pe cei plecaţi la muncă în Italia sau Spania, dar totdeauna de sărbătorile Crăciunului se întorc „acasă’’. Aici, ,,acasă” de Crăciun şi Anul Nou sunt cele mai frumoase obiceiuri de pe Pământ. De la copil la om în vârstă, se ştiu, se păstrează, se practică, iar noi învăţătorii le transmitem din generaţie în generaţie, le scoatem în evidenţă farmecul şi importanţa lor, şi-i determinăm pe copii să nu le uite şi să le ducă mai departe.             De Crăciun se practică: ,,Colindul’’,  ,,Jianul ”, Steaua”. De Anul Nou se practică : Jocul caprei, Jocul ursului, Jocul mascaţilor, Uratul.  Fiecare obicei are farmecul şi frumuseţea sa, dar din toate, ”JOCUL URSULUI” se bucură de cea mai largă răspândire, fauna locurilor  explicând  amploarea  acestuia. Se ştie că ursul trăieşte în zona de munte, zona noastră   se bucură din belşug de prezenţa acestuia. În trecut ursul cobora până aproape de gospodăriile localnicilor producând pagube, lucrul acesta reieşind din strigăturile specifice jocului.
            Jocul ursului reprezintă piesa de bază a fondului cinegetic, o mândrie pe plan local, iar locuitorii au dat libertate imaginaţiei şi au creat această tradiţie înfrumuseţând-o permanent. Acest joc presupune existenţa unui grup mare de persoane  alcătuind ,,ceata ‘’condusă de un căpitan. Ceata este conmpusă din urşi, ursari, irozi, mascaţi şi toboşari. Toboşarii incep repetiţiile de la Sfântul Andrei,au tobele legate de trunchi cu cingători numite bete la care bat cu două ciocănele diferite ritmuri. Ei au o mare importanţă deoarece  dau tonul jocului. Sunt îmbrăcaţi în bluze roşii, au pe cap o şapcă specială prevăzută de jur împrejur cu oglinzi şi mărgele, obrajii sunt vopsiţi cu roşu, pantalonii sunt negri, iar pe partea laterală de sus în jos au pamblici tricolore.
           Ursarii sunt persoane care conduc urşii impunând acestora mişcările ce trebuie să le facă prin comenzile care le dau. Sunt îmbrăcaţi cu cămăşi albe având  la mijloc brâie late numite cingători, pe cap pălării negre prevăzute de jur îmrejur cu pene, iar în mâini au ciomege sau cearlăie la capătul cărora  pornesc lanţuri ce se prind de capul fiecărui urs. Se spune că ursul execută mişcările impuse de ursari numai dacă acesta este legat cu lanţul de cearlăul ursarului.
          Urşii sunt persoane îmbrăcate în piei de urs ,la cap au doi canafi mari din lână roşie.
          Irozii, îmbrăcaţi în haine femeieşti (cămăşi albe, cingători sau bete aşezate în diagonală pe piept şi spate, catrinţe roşii prevăzute cu batiste cusute şi  coifuri pe cap din hârtie de diferite culori, fluiere şi săbii în mâini).
Jocul lor oferă un spectacol inegalabil de lumină şi culoare ce se desfăşoară în sunetul ţicnalelor care dialoghează pe două tonuri diferite pe fondul răpăitului de tobe.Tinerii se duelează in mod simbolic.
          Mascaţii au măşti confecţionate ce reprezintă chipuri  ale oamenilor în diferite etape ale vieţii, dar mai cu seamă bătrâneţea. În multe cazuri personajele nu se desprind  încă de măştile care le poartă şi le acoperă faţa. Ele sunt confecţionate în aşa fel încât stârnesc hazul, iar persoanele care le poartă răspândesc voia bună.
           In ajunul Anului Nou în centrul comunei are loc un spectacol de o frumuseţe rară. Aici se întâlnesc cetele de urşi din cele şapte sate ale comunei având loc o întrecere în felul în care joacă şi sunt alcătuite şi costumate. Toată suflarea satelor se adună la acest spectacol care îţi umple inima de bucurie şi mândrie că eşti locuitor al acestei zone.Toate privirile sunt îndreptate spre scena unde urcă  fiecare ceată in următoarea ordine:urşii,ursarii,toboşarii,irozii,mascaţii . Aici suntem prezenţi şi noi cadrele didactice deoarece noi prezentăm cu elevii cu o săptămână înainte în cadrul Festivalului de datini şi obiceiuri aceste obiceiuri unde obţinem premii după cum ni se cuvin.
          Sunt sigură că obiceiurile comunei Dofteana nu vor muri niciodată, ele vor exista atâta timp cât nemul românesc va exista pe acest pamânt ,pentru că aproape toate cadrele didactice sunt localnice, sunt mari iubitori ai acestor locuri şi a păstra tradiţiile înseamnă a ne iubi ţara, neamul şi graiul dulce românesc. Trebuie să găsim calea de a redefini cuvăntul ,,patriotism’’ într-o formă în care mai ales elevii să înţeleagă că a fi patriot însemnă dragoste pentru seamănul tău. Tradiţia trebuie să existe în construcţia unui om,ea nu trebuie să moară. Ea ne ajută să ne autodefinim, numai cunoscănd-o, ştim cine suntem, de unde venim, ce e cu noi, ne conoaştem adavărata valoare.
 

Ana Hanganu,
com.Dofteana, jud. Bacău