La sfat cu veteranii satului ,,MOŞ ION TODERICĂ’’

Înv. Hanganu Ana Scoala cu clasele I-VIII Hăghiac, com Dofteana -Bacău
7 noiembre 2010

Era o zi frumoasă de toamnă, când soarele îşi trimitea razele calde peste uliţele satului Dofteana . Era duminică,ajunul unei mari sărbători religioase,,Sfinţii Mihail şi Gavriil’’ 8 noiembrie 2010, iar unul dintre veteranii satului, ,Moş Ion Toderică ’’ împlinea frumoasa vârstă de 96 de ani .La noi în sat în după-amiezile zilelor de sărbătoare, gospodinele se adună la băncile din faţa gospodăriilor (la poartă) să mai depene firul amintirilor, ori să mai afle dacă muncile câmpului încep sau se termină, sau care fată ori fecior s-a însurat, măritat ………..şi câte si mai câte…..!

Nepoata lui moş Ion, o doamă drăguţă cu nume de floare-Viorica Hârbu-,i-a organizat bunicului o surpriză, o masă festivă în căsuţa acestuia construită în 1920 care se păstrează şi astăzi la fel de curată şi îngrijită cu balconul spre pădurea care i-a fost moşului mijloc de existenţă dar şi alinare sufletească. Iată,doamna Viorica,nepoata organizatoare, băiatul şi nora acesteia şi fiica moşului Mandiţa Şerban ,o gospodină desăvârşită ,croitoreasă de lux care a fost prima fată din sat care a primit ca zestre mobilă din lemn .De asemenea a fost prima care a introdus la nuntă,, modernismul” , fiind luată de acasă cu maşina şi nu ,,căruţa’’ cum se obişnuia.

Cele două camere ale casei sunt despărţite de un hol mic numit ,,şal’’, dar a doua cameră e un adevărat muzeu.aici este odaia curată care adăposteşte lucruri de o inestimabilă valoare.

Pereţii sunt împodobiţi cu prosoape , scoarţe şi nelipsita icoană cu ştergarul înflorat la fel de curat ca acum mulţi ani. Pe patul aşezat spre peretele nordic e un micuţ,, căpătâi’’,iar la mijlocul acestuia stă aşezat tabloul celor doi bătrâni din anii tinereţii, oameni harnici cu sufletul curat care au îndurat multe greutăţi la viaţa lor însă cu încredere în bunul Dumnezeu au trecut mai uşor. Păcat că soţia moşului a plecat din lumea cu dor în cea fără dor. Era o femeie cu frica lui Dumnezeu şi avea un suflet atât de curat ! ,, Chiar dacă cineva vă face rău, voi să-i iertaţi !’’ spunea btrâna. Astăzi fiica ,nepoata şi strănepotul spun aceleaşi lucruri, semn că i-au urmat învăţămintele. Dulapul pentru haine este construit din lemn masiv, iar în lada de zestre se mai găsesc doar câteva cămăşi din borangic cusute la lumina lămpii cu ,,muline’’ de diferite culori, motivele cusute fiind florile. Cămăşile au trecut prin mâna bunicii –soţia moşului- care le-a cusut cu multă migală( se vede că a fost o femeie straşnică ) şi poate în ele a strâns dorul soţului care a plecat pe front când copilul Mandiţa avea doar o zi. Cât de greu i-o fi fost!, Câte lacrimi a vărsat ,poate ele s-au transformat în florile de pe ştergare şi cămăşile cusute.În odaie este atât de curat încât ai impresia că a fost văruit chiar în ziua vizitei noastre.Lucrurile din dulap sunt păstrate cu mare rânduială,la fel şi cele din lada de zestre. Moş Ionică, o fire sensibilă, caldă, cu zâmbetul încă pe buze,începe să povestească despre tinereţea sa , cum s-a căsătorit cu femeia care i-a fost dragă trimiţând ,,peţitorii ’’să-i propună cererea în căsătorie, iar aceasta i-a fost credincioasă toată viaţa .Povesteşte cum timp de trei ani cât a efectuat stagiul militar nu şi-a văzut părinţii, dar cel mai greu i-a fost când şi-a lăsat fiica de o zi fiind nevoit să plece pe front în 1941 să lupte în cel de-al dolea război mondial.La fiecare amintire depănată ,varsă o lacrimă descărcându-se parcă sufleteşte de amintirile care l-au marcat. A făcut parte din trupa de genişti asigurând drumul pe care trebuia să meargă ostaşii români. În 1943 aşadar este trimis pe front să lupte împotriva Rusiei pentru redobândirea Basarabiei şi Bucovinei ajungând până la Odessa cucerită in 16 octombrie 1943. Rămâne în aceste locuri până în primăvară când batalionul său este înconjurat de trupele ruseşti şi abandonat în apele Mării Negre. În aceste condiţii de disperare, găseşte forţa necesară să înoate până la barca ce o zăreşte din întâmplare, considerând că Dumnezeu i-a trimis-o pentru a fi salvat şi adunându-şi forţele ajunge la fraţii români care îl recuperează. Ajunge apoi la unitatea militară de la Brăila unde lucrează ca transmisionist, dar este trimis din nou pe front de data aceasta pe frontul de vest, participând alături de compatrioţii români la eliberarea teritoriilor de sub ocupaţie fascistă: Ungaria şi Cehoslovacia .

Se întoarce ACASĂ la 14 august 1944 găsind soţia şi fetiţa Mandiţa de trei ani care nu-l recunoaşte că ar fi tata. Când vorbeşte de întoarcerea acasă, faţa i se luminează şi trece brusc la nunta copilei fiind mândru că a fost unul dinte gospodarii de frunte al satului care a putut oferi cea mai frumoasă zestre fetei care era şi cea mai frumoasă şi harnică dintre fete .

Plecăm de la moş Ion urându-i LA MULŢI ANI!,lăsându-l cu jovialitatea caracteristică ce l-a ţinut în viaţă 96 de ani. Pe faţa nepoatei Viorica , care îşi iubeşte mult bunicul, se vede mulţumirea că a reuşit în acea zi de toamnă târzie să inregistreze cu o cameră video ,,câteva din povestirile bunicului’’ pe care îl consideră un om valoros pentru toţi românii pentru că datorită lui şi altora ca el ,noi cei de astăzi suntem liberi.Este unul dintre puţinii veterani care mai sunt în viaţă şi cărora le datorăm recunoştinţa veşnică, Şi-a iubit ţara mai mult decât propria-i viaţă slujind-o cu credinţă şi cu fapte nu cu delaraţii de dragoste. De căte ori nu l-a încercat dorul de soţie sau copil?De căte ori viaţa lui a fost în primejdie ?Câte zile şi nopţi n-a dormit sau n-a mâncat? Nu spune decât că a dorit să vadă pământul românesc LIBER fără să se gândească prea mult la propria-i viaţă. El face parte din eroii acestei comune ,acestui neam poate ar trebui să învăţăm multe din poveştile sale să învăţăm cum să iubim şi să preţuim ceea ce ne-au lăsat stămoşii. Ar trebui fiecare dintre noi să ne punem întrebarea ,,eu ce-aş putea face pentru ţara mea"?

Rămâne în această frumoasă seară de toamnă doar moş Ion cu amintirile sale la cei 96 de ani iar fiica, nepoata copilul şi nora acesteia se întorc la casele lor, mulţumiţi sufleteşte că i-au fost alături încă o zi.

IUNIE 2012

Am scris acest articol cu gândul să-l fac cunosut pe didactic.ro sau pe site-ul comunei Dofteana noastre pentru ca cei care citesc să preţuiască pe veteranii care încă mai sunt în viaţă. L-am inregistrat cum povestea întâmplări de pe front pentru a informa copiii din clasele primare sau gimnaziale că pământul pe care călcăm a fost stropit cu sânge fiind apărat cu preţul vieţii unora ca personajul despre care am vorbit. Să preţuim veteranii să le aflăm poveştile şi să le facem cunoscute tuturor sătenilor pentru că sunt adevărate lecţii de istorie.Câţi veterani au mai rămas în viaţă?Priviţi tabloul şi număraţi. Din păcate timpul nu stă pe loc, iar moş Ion a plecat şi el în lumea fără dor. A rămas doar fotografia din tabloul veteranilor , poveştile sale şi o mare întrebare ……..Preţuim aceşti adevăraţi eroi aşa cum se cuvine cât sunt încă în viaţă?. Câţi s-au dus! Ţuştiu Constantin, Vasilică Lazăr ,Vasilică David, Amateoaie Mihai, Diaconu Ion, Preot Vieru Ion….etc Cât de puţini au mai rămas în viaţă! Mă voi strădui să fac cunoscute poveştile sale adevărate şi să molipsesc elevii de aceeaşi dragoste pentru pământul românesc de care a dat dovadă eroul nostru.

Dumnezeu să te odihnească în loc luminat, moş IOANE!